Centrul de sănătate publică Briceni

Activitatea

Organigrama instituției

Activitatea financiară

Resurse umane

Centrul de Sănătate Publică raional Briceni  constituie o instituţie de sine stătătoare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP) al Republicii Moldova şi se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, dispune de ştampilă cu Stema de Stat, de conturi trezoreriale, etc.

D-voastre aveţi posibilitate să ne vizitaţi pe adresa:

or. Briceni, str. M. Eminescu, 56.

luni-vineri 800 – 1700 pauza 1200 – 1300
sîmbătă 800-1400

În activitatea sa, Centrul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, Legea ocrotirii sănătăţii Nr.41 l-XIII din 28.03.1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, Nr.34, art.373), Legea Nr.10-XVI din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, Nr.67, art.183), alte Legi ale Republicii Moldova, Hotărîrea Guvernului Nr.384 din 12 mai 2010 pentru aprobarea Regulamentului de activitate al Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, actele normative ale Ministerului Sănătăţii, administraţiei publice centrale şi locale, regulamentele sanitare, standardele naţionale şi de prezentul Regulament.

Sarcinile (funcţiile) de bază ale Centrului
Estimarea sănătăţii populaţiei cu elaborarea pronosticului privind evoluarea sănătăţii publice, elaborarea programelor de prevenţie la nivel de raion/municipiu, aplicarea măsurilor oportune în vederea diminuării acţiunii factorilor nocivi asupra sănătăţii.

Supravegherea maladiilor transmisibile şi netransmisibile, precum şi a intoxicaţiilor, depistarea, estimarea, evidenţierea factorilor nocivi ai mediului de viată şi de comportament ce influenţează nefast sănătatea populaţiei, elaborarea şi înaintarea, în ordinea stabilită, a recomandărilor privind ocrotirea şi fortificarea sănătăţii omului.

Informarea organelor administraţiei publice locale, Ministerului Sănătăţii, organelor şi instituţiilor interesate privind indicatorii sănătăţii publice din teritoriu, urgenţele de sănătate publică determinate de poluarea chimică, biologică sau fizică a mediului. înaintarea propunerilor privind stabilirea sau anularea condiţiilor şi regimurilor speciale de trai şi de activitate economică orientate spre prevenţia şi lichidarea epidemiilor şi intoxicaţiilor în masă a populaţiei, iar în caz de necesitate, stabilirea modului de compensare a prejudiciului cauzat grupurilor de populaţie şi instituţiilor medico-sanitare în rezultatul nerespectării legislaţiei sanitare conform pevederilor legislaţiei în vigoare.

Controlul realizării programelor teritoriale şi a altor acte normative privind asigurarea sănătăţii publice, elaborarea propunerilor şi materialelor pentru examinare la Consiliul de Sănătate Publică, consiliile administraţiei publice locale.

Coordonarea, în limita competenţei, a măsurilor de protecţie sanitară a teritoriului de apariţia şi răspîndirea maladiilor extrem de contagioase, activităţii instituţiilor medico-sanitare publice, altor servicii în urgenţele de sănătate publică şi în perioada lichidării consecinţelor acestora, precum şi în combaterea epidemiilor.

Avizarea sanitară a proiectelor de dezvoltare a teritoriilor administrative, de construcţie a obiectivelor economiei naţionale.

Autorizarea folosirii substanţelor chimice, mijloacelor de producere şi industriale în teritoriu.

Examinarea propunerilor referitor la procedeele tehnologice noi, tipurile noi de utilaje şi echipamente, care pot afecta sănătatea publică.

Organizarea acţiunilor complexe şi intersectoriale de asigurare a inofensivităţii produselor alimentare, producţiei industriale şi de uz casnic şi serviciilor prestate populaţiei.

Organizarea acţiunilor intersectoriale de asigurare a condiţiilor inofensive de muncă, habitat, instruire şi educaţie.

Supravegherea infecţiilor nosocomiale şi a stărilor septico-purulente, organizarea şi realizarea măsurilor de prevenire şi control a acestora în instituţiile medico-sanitare.

Supravegherea asigurării radioprotecţiei şi securităţii nucleare.

Autorizarea sanitară de funcţionare a unităţilor economice, inclusiv de prestare a serviciilor, certificarea sanitară a produselor.

Gestionarea problemelor de educaţie pentru sănătate, identificarea direcţiilor prioritare, planificarea măsurilor şi elaborarea materialelor instructiv-metodice în probleme de educaţie pentru sănătate, instruire igienică şi promovare a modului sănătos de viaţă.

Instruirea specialiştilor din ramurile economiei naţionale în problemele medico-igienice, reieşind din particularităţile teritoriale, indicii sănătăţii, situaţia epidemiologică, acordarea ajutorului metodic şi practic instituţiilor medico-sanitare teritoriale în problemele nominalizate.

Organizarea elaborării şi coordonarea materialelor ilustrative şi a literaturii de popularizare a cunoştinţelor medico-igienîce.

Cooperarea cu mass-media şi reţelele cinematografice în realizarea măsurilor de educaţie pentru sănătate şi informarea populaţiei privind situaţia sănătăţii publică în teritoriu.

Efectuarea supravegherii de stat a sănătăţii publice şi de profilaxie a morbidităţii generale, inclusiv infecţioase, neinfecţioase, cronice, nosocomiale şi profesionale întru asigurarea bunăstării sănătăţii publice în teritoriul deservit.

Organizarea aprovizionării, reparaţiei şi testării metrologice a aparatajului şi utilajului de laborator al Centrului.

Drepturile şi obligaţiile factorilor de decizie şi ale specialiştilor Centrului
Medicul-şef, specialiştii Centrului, beneficiază de drepturile prevăzute în Legea Nr.lO-XVI din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, Hotărârea Guvernului Nr. 384 din 12.05.2010 privind Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Medicul-şef şi specialiştii Centrului, în limitele competenţei lor, sunt obligaţi:

a) să folosească oportun şi pe deplin împuternicirile acordate pentru prevenirea, depistarea şi reprimarea încălcării legislaţiei sanitare;

b) să-şi coordoneze activitatea cu autorităţile puterii de Stat în teritoriu;

c) să-şi perfecţioneze permanent cunoştinţele profesionale în modul stabilit de legislaţia în vigoare;

d)să prezinte persoanelor juridice şi fizice informaţii despre situaţia sănătăţii publice, sa informeze populaţia despre starea mediului înconjurător, morbiditatea transmisibilă şi netransmisibilă în teritoriu, precum şi referitor la regulamentele sanitare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

e) Să păstreze secretul de stat şi cel comercial privind informaţia obţinută în timpul exercitării obligaţiunilor funcţionale.Статья доступна на румынском